Generalul Radu Theodoru: Ecumenismul şi Ortodoxia

Una dintre armele cele mai perfide ale Satanei este îndreptată spre distrugerea Bisericii Ortodoxe Române care a avut șansa unor ierarhi care să o ferească de ce i s-a întâmplat catolicismului la Conciliul Vatican 2, adică penetrarea cu evrei travestiți în ierarhi catolici, în gestionarea averii Vaticanului de către banca Rothschild care îi dictează nu numai alegerea papilor, dar îi dictează și politica religioasă – au schimbat niște canoane – anulându-i forța de coeziune și în ultimă instanță credibilitatea.

Ortodoxismul – care ne reprezintă de la etnogeneza noastră, el este identic cu conștiința noastră spirituală – trebuie apărat, trebuie apărat de cei care beneficiază de această adevărată credință creștină, adică de enoriași.

Singura instituție fundamentală care a mai rămas neviciată de politicianism, Biserica Națională, nu numai că se apără pe ea, ne apără pe noi de această ofensivă distructivă a satanei.

Noua Eră deja și-a pus un guvern mondial. Noua Eră are o strategie. Noua Eră și-a formulat programul satanic – program satanic, repet de 10 ori! Pentru că concetățenii mei sunt foarte străini – mi-am dat seama din întâlnirile publice, – sunt absolut străini de uneltele satanice actuale care le violentează viața intimă și încearcă să îi întoarcă la animalitate. Ce propovăduiesc: opun întregii civilizații cristice – care de la sălbăticia evului mediu a adus-o la nivelul actual de civilizație și de cultură – aceste perfide și agravante, dezumanizante metode de reeducare în spațiul acesta al noii ere.

Punctul meu de vedere nu este teologic – mă repet obositor – este militar! Se referă la războiul atipic declarat creștinismului. Am văzut în episoadele anterioare cum a înțeles prea-catolicului papă Ioan Paul al 2-lea să-l pună în practică. Este treaba catolicilor cum îl înțeleg, și cum folosesc ecumenismul.

În volumul meu, Francmasoneria pro și contra – Editura Paco – București 2013, la pagina 338, capitolul referitor la raportul ortodoxism – ecumenism, am o dedicație pe care o citez: „Acest capitol se dedică memoriei mitropolitului cărturar dr. Antonie Plămădeală poposit duhovnicește la Grădiștea de pe Argeș întru mărturisirea adevărurilor fundamentale ale ortodoxismului românesc.”

Mitropolitul a fost, cred două decenii, șeful delegației bisericii ortodoxe române la consiliile europene și mondiale având ca temă ecumenismul, descifrând subtextul dezintegrator care era folosit ca armă atipică, își încheie misiunea notând: „ecumenismul a ajuns pe mâna grădinăreselor și florăreselor” – desigur o metaforă, grădinăresele și florăresele fiind de fapt agenții dezintegratori ai ocultei anti-creștine. Să ne lămurească mitropolitul care scrie: „ecumenismul, de la oikumene (lumea) urmărește să readucă lumea creștină la aceeași credință și la aceleași forme de exprimare a credinței pentru ca în felul acesta, creștinii de pretutindeni să fie una, iar expresia acestei unități, Biserica, să fie de asemenea una”. Deci, în înțelesul practic al termenului de ecumenism este acțiunea de a uni toate bisericile creștine într-o singura biserică, bineînțeles cu un singur cap. „Ecumenismul este o adunare de adevăruri care nu dau la total un adevăr” – mai afirmă Mitropolitul Antonie. Deci toate adevărurile pe care le vehiculează teologii la aceste mari consilii ecumenice, nu dau un adevăr pentru că nu pot da un adevăr, fiecare trăgând ba la stânga, ba la dreapta.

Documentarea mea, înschițează următorul tablou al zisului ecumenism: o pălăvrăgeală savantă și diplomatică la nivel înalt, pusă la cale de ocultă, pentru a învrăjbi bisericile, cultele, sectele, niciunfel de organizație creștină nedorind să-și piardă independența. Iar șefii acestora [nedorind] să devină subalternii altora. La acest nivel, ecumenismul, este tratat cu diplomație, respectuoasă, de cei care le resping. De aici își recrutează oculta oportuniștii care devin ecumeniști contra simbrie: tronuri, mitre, cârtițe slujind una biserică viitoare, a globalizării: Biserica Noii Ere, care îl va întroniza pe noul Mesia.

Înaltele valori ale ortodoxiei nu fac concesii de niciun fel apărând ferm credința pe care o slujesc. Exemplific în spațiul ortodoxiei românești și grecești, cele ruși și bulgare fiindu-mi străine. Regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania, alt mare cărturar al bisericii noastre, în Pastorala de Paști 2005, pastorală – care nu afirm dar sugerez, l-a costat viața – , citez: “Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin creștinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea că dintr-o singură Biserică a făcut mai multe, iar din mai multe a făcut o puzderie. Și continuă să o facă prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează ușor, și-a rafinat metodele, lucrează la lumina nopții și comunică prin unde herțiene. E un iscusit importator de religie oferind-o concurențială pe piața bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiș, te invită la dialog frățesc. Dacă îl refuzi sau dacă te aperi, te pomenești intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Hai să vedem la greci: Mitropolitul Serafim de Pireu. În articolul despre manifestările interreligioase ale ecumenismului sincretist sub pretextul păcii: „Cum poți să te rogi împreună cu ticăloșii rabini ai evreimsului care au transformat credința în dumnezeul Vechiului Testament în luciferism și în satanolatrie, introducând în iudaism cabalismul și talmudismul care cu încăpățânare și îndărătnicie hulesc pe Neaprihănitul Fiu al lui Dumnezeu întrupat, așteptând ca fals mesia al lor pe Antihrist ce va să vină. Cum să poți să te rogi împreună cu comunitatea protestantă post reformată din Olanda, al cărei preot paroh Klass Hendrikse a scris cartea cu titlul „Crezând într-un Dumnezeu inexistent”. Mitropolitul Sefarim îl pomenește și pe Kir Daniel, Preafericitul Patriarh al României, participant la aceste incriminate rugăciuni comune, false, oportuniste. Am consemnat opinii ale unor înalți prelați, mai diplomatice.

Să ascultăm opinii venite de la baza orânduirii bisericești: călugării. Pr. Iustin Pârvu: „avem datoria de a vădi rătăcirile conducătorilor bisericești, de a vădi pericolul ecumenist.” Mărturisesc că din documentarea pe temă, am găsit pe arhimanditrul grec Haralambie Vasilopoulos și volumul său „Ecumenismul fără mască” apărut clandestin. Un soldat dârz al ortodoxismului, fără menajamente diplomatice, care definește ecumenismul clar, așa cum clar a avut pe cătarea armei inamicul patriei sale în războiul greco-italian. Scrie arhimanditrul deloc agreat de unele oficialități bisericești. Să fim atenți, citez: „ecumenismul este o mișcare mondială a sionismului internațional care are ca unic scop cucerirea politică și religioasă a lumii”. Sau: “Biserica lui Hristos este supusă prin ecumenism, unui atat concentrat din partea unor dușmani neînduplecați și vicleni, aflați în centrale de comandă nevăzute. Este război!”.

Biserica Suediei interzice apelativul „Domnul”

arhiepiscopa Suediei – Antje Jackelén

Directorul consiliului celei mai mari biserici creștine din Suedia a declarat că Dumnezeu este dincolo de ceea ce muritorii desemnează genul.

Biserica suedeză cere clerului său să folosească un limbaj neutru non-gen când se fac referiri la divinitatea supremă, trebuind în acesc caz să se abțină să folosească termeni ca „Domnul” sau „El”.

Hotărârea a fost luată ca rezultat al celor opt zile de consiliu director al Biserici și-și va face efectele începând cu 20 mai 2018, ziua Rusaliilor.

Biserica de Stat este condusă de o episcopă (femeie arhi-episcop) Antje Jackelen care a declarat unei agenții de presă suedeze că folosirea unui limbaj mai inclusiv fusese deja discutat[ ]naintea congresului din 1986:

„Teologic, noi știm că Dumnezeu se află dincolo de determinarea noastră a genului. Dumnezeu nu este uman, deci nu putem spune El sau Domnul”.

Evident, probabil o dată cu acestă nouă hotărâre cu fundament teologic (mai degrabă dracologic) vor fi modificate Biblia, Patericul, toate cărțile Sfinților Părinți, toate Sfintele Canoane, etc. Sau poate nu e nevoie, de vreme ce această biserică care se pretinde creștina oricum dorește să fie una modernă, corect politică, care nu mai are nicio legătura cu Iisus Hristos și cu creștinismul care a fost prima religie care a ridicat femeia la o demnitate egală cu bărbatul. Și nu doar femeia, ci toate clasele sociale defavorizate ale vremii: săraci, robi, pușcăriași, leproși etc.

Melange-ul copților din Germania cu catolicii și protestanții

Felul de viata al coptilor l-a impresionat profund pe artistul Gunter Schmidt-Riedig.

Dupa ce a iesti la pensie, sculptorul in lemn cauta o casa pentru statuile lui. A gasit-o aici. Majoritatea lucrarilor lui se afla in biserici din Germania si Elvetia. Cu restul, a echipat biserica coptilor. Nu doar sculpturile lui de lemn si-au gasit o casa: artistul – protestant prin botez – s-a mutat de asemenea aici cu sotia sa. Are chiar si un atelier in manastire multumita parintelui Daniel.

„Acum eu si sotia apartinem Bisericii Copte. Am fost miruiti de preot. Dar nici nu a trebuit sa parasim Biserica Protestanta. E ca si cum ai avea dubla nationalitate. Apartinem la doua culte. Si asta mi se pare atat de deschis si atat de binevenit la Biserica Copta. E minunat”

Ierarhii Bisericii Ortodoxe care sunt ecumenisti, in raspunsul dat credinciosilor care le reprosaza erezia ecumenista, aduc mereu justificarea: trebuie sa dialogam, trebuie sa aratam credinta noastra altora, altfel cum se pot intoarce?

Cu toate acestea, de zeci de ani de zile de cand exista ecumenismul, nici un convertit nu s-a intamplat din cauza „discutiilor” si eterodocsii nu au dat nici un pas inapoi in ratacirile lor. Ba mai mult, cazurile exceptionale de convertire sincera – atunci cand s-au intamplat – au avut ca motivatie tocmai cautarea adevarului si respingerea religiei in care s-au nascut in randul celor convertiti. Toti catolicii si protestantii convertiti la ortodoxie dau marturie de ratacirea in care au fost si au devenit cei mai ferventi aparatori ai traditiei ortodoxe.

In documentarul realizat de Deutsche Welle avem insa un exemplu de ecumenism cu totul nefericit: o comunitate  de copti au cumparat o manastire catolica (mai putin biserica care le-a ramas catolicilor) si isi fac slijbele in proximitatea acestora, avand permanent contacte si „experiente” ecumeniste cu acestia. Ba chiar, coptii au „convertit” si un protestant care insa declara ca el nici nu a trebuit sa renunte la protestantism, are dubla „nationalitate”.

„După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7,16)

O nouă iniţiativă a ortodocşilor de pe reţeaua Facebook

Salutam lansarea unui nou grup de discutii pe reteaua Facebook care uneste toti crestinii ortodocsi care cer retragerea Bisericii Ortodoxe Romane din evenimentul pan-religios cunoscut in presa sub numele de „Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor„. Iata adresa si descrierea paginii:

Nume grup: Impotriva Saptamanii de rugaciune ecumenista
Adresa: https://www.facebook.com/groups/875698585877014/

Descriere: Acest grup se adreseaza crestinilor ortodocsi care sunt impotriva manifestatiei denumita „Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor” care are loc in fiecare an, in luna Ianuarie. Uniti putem gasi cea mai buna solutie de a ne opune concret acestei manifestatii care pune in pericol ortodoxia.

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE ECUMENISTĂ sau şapte zile în Babilonul antihristic

De ceva timp încoace, sufletele cele binecredincioase ale Bisericii Ortodoxe Române sunt supuse la o grea încercare duhovnicească, prin ademenirea către aşa-numitele manifestări de „apropiere” urmată de rugăciuni pentru „unitatea în credinţă”, o perfidă chemare la trădarea Ortodoxiei şi al lui Hristos, ce se face auzită mereu la fiecare sfîrşit al lunii ianuarie.

Timp de şapte zile se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării o mişcare ce se doreşte a fi harismatică prin ţelul pe care şi-l impune: unirea Bisericii Ortodoxe cu „fraţii” catolici, protestanţi şi păgîni. În toată această perioadă se fac solemne procesiuni de stradă la care se îmbulzesc cei amăgiţi de unitate, se fac alternativ slujbe cu ectenii şi rugăciuni în bisericile ortodoxe, apoi în lăcaşurile catolice şi protestante, încheiate cu predici ţinute ori de eretici între ortodocşi ori de preoţii ortodocşi între eretici.

Dar cît de iubite de Hristos sunt asemenea atitudini vom arăta prin înseşi cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, singurii neînşelaţi şi cu adevărat mărturisitori ai adevăratei credinţe.

NUMAI ORTODOXIA ESTE ADEVĂRATA BISERICĂ

De-a lungul celor 2000 de ani de existenţă, numai credinţa ortodoxă şi-a păstrat neschimbată Sfînta Predanie a Sfinţilor Părinţi, precum şi Sfintele Dogme ale Bisericii. Doar Biserica Ortodoxă se ocîrmuieşte după cele Şapte Soboare a Toată Lumea, numai Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfintilor Părinţi, doar în Biserica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri. Şi pentru aceea numai în Biserica Ortodoxă găsim toate Tainele cele Sfinte trebuincioase mîntuirii sufletelor noastre. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, doar Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva „bisericilor” ce vor încerca să o uzurpe.

Drept aceea doar noi credincioşii ortodocşi mărturisim despre Biserica în Crez ca fiind: „Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească”. Precum un singur crez este, tot aşa doar o singură Biserică al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim în crez două Biserici, doi hristoşi, două botezuri pentru că avem – ca şi Sfinţii Apostoli – un Domn, o Credinţă, un Botez – cel ortodox. Toată învăţătura şi predania Bisericii viază şi se mărturiseşte în Crezul Ortodox, crez pe care nu se-ncumetă să-l rostească nimeni din cei ce aparţin altor „credinţe”, adunaţi de-a valma cu prilejul săptămînii pentru „rugăciune şi unitate.”

Rugăciune către cine şi unire în ce?

Spre lămurirea acestora, Sfîntul Apostol Pavel (+64) dorind ca ucenicii săi în Hristos – creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu credincioşii vreunor culte şi confesiuni, ne îndeamnă: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15:33)

Din păcate, cultele protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei. Acestea nu sînt „biserici”! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică, este nevoie să păstreze întreagă, neschimbată, neînnoită toată învăţătura de credinţă aşa cum au primit-o Sfinţii Părinţi, urmaşi ai Apostolilor, întruniţi în cele Şapte Sfinte Soboare. Toţi aceştia, insuflaţi de Duhul Sfînt, ne-au lăsat pecetluită cu sîngele lor, o singură, adevărată şi dreaptă credinţă, întru o singură, adevărată şi dreaptă Biserică, tocmai de aceea numită – după ruperea şi anatemizarea catolicilor la 1054 – „Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă.

Mãrturisire sau apostazie

Biserica este Una şi Unul Sfînt este Capul ei, şi nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă „Biserică” decît cea lăsată de Hristos Sfintilor Părinţi. Tocmai această provocare ne-o aruncă celelalte „credinţe” – o nouă predanie, alte învăţături, un alt dumnezeu – care caută să ne dezrădăcineze din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze.

Ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea că şi ei au Biserică şi Sfinte Taine, prin participarea noastră la rugăciunile în comun cu catolicii şi protestanţii, fapte ce odihnesc pe aceştia în ereziile credinţelor lor. Limpede trebuie să fie pentru oricare dintre „ortodocşi” – ierarhi, preoţi, călugări, teologi sau mireni – ce se pleacă spre comuniunea cu ereticii, că se leapădă de Trupul cel Viu al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care aceştia se vor judeca laolaltă cu ereticii alături de care s-au rugat şi împărtăşit, dar mai ales se vor osîndi pentru sminteala ce o arată celor neîntăriţi în credinţă.

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să fie caterisit şi să se afurisească!” Însă aceste înşelătoare chemări la „unitate în diversitate” ascund sub chipul faptei bune depărtarea creştinului-ortodox nu numai de acest Canon, ci de toate Dogmele şi Canoanele Bisericii şi de rînduielile Sfinţilor Părinţi. Iar fără dreptarul vieţuirii Sfinţilor nu vom putea ajunge în Împărăţia Cerurilor spre a ne împărtăşi din aceeaşi odihnă cu Sfinţii.

Pentru ortodocşi nu este posibilă unirea cu catolicii atîta timp cît aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rînduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare precum Sfinţii Părinţi au hotărît. Nu putem uita istoria încă sîngerîndă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus.

Astfel chemăm toată suflarea ortodoxă spre a se împotrivi oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii; îndemnăm pe ortodocşii creştini a se opune ereziei ecumeniste care prin „reconciliere şi unitate” subminează însăşi unimea Bisericii lui Hristos. După Schisma din 1054, toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi au luptat împotriva eresurilor papei, a dogmelor mincinoase şi expansiunii politice plătind aceasta cu însuşi scump sîngele lor. Pentru aceasta Sf. Paisie de la Neamţ (+1794) spune: „Pe papa, Sfînta Biserică îl afuriseşte! Şi eu împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc!” Cuvintele lor au pînă astăzi puterea şi lucrarea Duhului Sfînt şi ne întăresc a crede că: „Este doar o singură Biserică a lui Hristos – cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe.” (Sf. Fotie al Constantinopolului)

EREZIILE ECUMENISMULUI

Sfîntul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat de împărat şi de dregători să fie „conciliant” cu rău-credincioşii păgîni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: „Eu mă supun legilor Împăratului ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu. De aceea, şi Sfînta Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul.” (Biserica şi Statul) Această mărturie arată: întîi, pînă unde merge supunerea faţă de mai marii Bisericii şi ai stăpînirilor lumeşti; apoi, faptul că nu toţi oamenii Îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu propovăduit în Ortodoxie, printre aceştia numărîndu-se mulţi dintre creştinii ortodocşi ai vremurilor noastre.

Pe ierarhii şi preoţii ce vă amăgesc spre a vă cîştiga la „rugăciunile în comun” se cuvine a-i întreba: Oare catolicii de azi au lepădat eresurile părinţilor lor, rătăciri pentru care au ucis pe sfinţii şi mărturisitorii români ca Visarion, Sofronie şi Oprea? De ce în urma acestor „rugăciuni”, „fraţii” catolici şi protestanţi nu leapădă învăţăturile eretice întorcîndu-se la botezul apostolic? De ce noi ortodocşii suntem cei care trebuie de fiecare dată să călcăm peste învăţăturile Sfinţilor Părinţi pentru a nu sminti pe „fraţi”? Ce interese se află în spatele acestor mascarade „bisericeşti”? Se doreşte oare ca poporul să lepede adevărata credinţă pentru a se uni cu Noua Împărăţie a lui Antihrist?

Mulţi vor veni în numele Meu şi pe mulţi vor înşela. (Matei 24:5) Privitor la cele de mai sus Sf.Iacob Hozevitul (+1960) arată: „Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi preadulcea ortodoxie, de dragoste, de curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cît e de uşor să fie atraşi la ideile lor „filosofice” şi să-i creadă! Dacă răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte OM.”

SURSA: CREDO.RO

Ce Este Ecumenismul? – marturia tulburatoare a unui preot ortodox din SUA

Pt. John Moses - SUA
Pt. John Moses – SUA

Marturia Pr. John Moses – SUA care 20 de ani a fost activ in activitati ecumeniste in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor

“Modus operandi al ecumenismului este sa ne convinga mai intai ca putem toti trai in aceeasi familie (oikos) dar fiecare sa avem camerele noastre separate. Ni se spune ca astfel ne vom putea intelege cu totii si vom dialoga si vom fi deschisi unii la alti, ceea ce este cu siguranta ceea ce Hristos vrea si este un lucru frumos de facut. Nu s-a rugat El ca toti sa fie una? Fiind in camere separate, ne putem toti pastra obiceiurile noastre ciudate de ritual si de manifestare a credintei, pastrandu-ne astfel identitatea si aratand lumii ca Dumnezeu nu este asa de rau si ca religia este un lucru bun in cele din urma. In plus, ce rau poate sa faca doar faptul ca vorbim intre noi?

Suna frumos, nu-i asa?

Bineinteles, fiind toti in aceeasi familie, inseamna ca o credinta este la fel de valida ca si urmatoarea, deoarece toti locuim in aceeasi casa. Caditul din cadelnita este la fel ca si batutul la toba, asa cum psalmodia troparului este la fel ca si balbaiala in duh (n.t. – probabil autorul se refera la vorbitul in limbi al penticostalilor, care se cred sub influenta Duhului Sfant atunci cand se manifesta asemenea indracitilor care mormaie, zbiara si scot sunete ciudate si stridente care nu pot fi intelese). Fiecare are un specific al manifestarii dar in fapt, “toti il cautam pe Dumnezeu”.

Multi ortodocsi bine-intentionati cred ca prin participarea in aceasta familie, chiar doar daca ei cred ca doar inchiriaza o camera, vor aduce pe toti sa vada adevarul Ortodoxiei. In realitate, prezenta lor ii face pe ceilalti membri ai casei sa simta ca ortodoxia este doar un alt membru al Oastei Domnului, deoarece (credeti-ma) cartile au fost aruncate si termenii dialogului sunt deja stabiliti

Bineinteles, nimeni nu ar trebui sa fie prostit. Ecumenistii nu vor fi multumiti pentru totdeauna cu “zidurile care ne despart”. De ce sa traim in camere separate? Sa incepem sa vorbim despre ce avem in comun, in loc de ceea ce nu avem, si in curand toti peretii vor cadea si noi vom trai fericiti intr-o singura mare camera. Si de acum, nu ar trebui sa ne mai numim Consiliul Mondial al Bisericilor (sic), ci ar trebui sa ne numim Consiliul Mondial al Religiilor (OH, nu stiam ca si hindusii sunt parte din familie … lor cine le-a dat drumul? […])

Ar trebui sa ne dam seama ca Consiliul Mondial al Bisericilor nu propune o cu o structura de biserica mondiala, asa ca toti cei preocupati de juristictia si parohia lor pot sa se relaxeze. Nimeni nu ne va lua ograda sau puterea politica sau venitul deoarece CMB stie ca ar fi un adevarat razboi daca ne-ar ameninta puterea noastra. Compromisurile in credinta sunt un lucru mult mai usor de realizat. Astfel, mai degraba ne duc incet catre o religie mondiala de recunoasteri mutuale in loc de o singura biserica mondiala, si face concesii pentru manifestarile eclesiologice ale slabiciunii noastre omenesti, pe care oricum “le vom depasi intr-o zi”.

Si asa sta treaba. Miscarea ecumenista este minimalista: “Haideti sa ne oprim la adevarul cu care suntem toti de acord”. Ortodoxia este MAXIMALISTA – totul conteaza. Si de aceea cele doua niciodata nu se vor amesteca. Ne vom obisnui cu asta. Intr-o atmosfera pluralista incarcata cu expresii capcana gen “frati”, “iubire”, “impreuna”, “dialog” etc vom fi pentru todeauna niste paria.

SURSA ARTICOL

Apus Aggiornat

moda-catolica

Un teolog ortodox, cand are sansa de a lua cunostinta cu crestinismul apusean, nu se poate sa nu fie surprins in mai multe privinte. Cea mai socanta constatare pentru el este laicizarea (si, odata cu ea, desacralizarea) acestui crestinism. Fenomenul – pentru apuseni normal – a inceput odata cu asa-numitul “aggiornamento” (aducere la zi) lansat de Conciliul II Vatican, dupa care Biserica trebuie sa se actualizeze spiritului modern, mereu transformator al lumii contemporane. Si, potrivit acestui principiu, tot ce apare nou in lume trebuie sa se reflecteze si in Biserica (ca doar nu lumea trebuie sa se ia dupa duhul Bisericii, ci Biserica dupa duhul lumii, nu?).

Primul soc l-am avut cand am luat cunostinta cu capela unei facultati de teologie catolica: era construita ca un buncar antiatomic, cu pereti bruti din ciment, de la care aveai impresia ca abia s-a scos cofrajul, cu asfalt pe jos si cu sfanta masa din fier beton.

Alta surpriza am avut-o tot la cursurile de aceleiasi facultati, unde, chiar in fata mea sedea un teolog “punk”. Avea lanturi peste tot: in urechi, in nas, pe brate… In parul festelit cu toate culorile posibile, avea taiata o cruce, iar hainele lui erau rupte si zdrentuite cum la noi parca nici cersetorii nu poarta. Prezenta lui acolo nu deranja pe nimeni, era chiar banala. Ce mai, pe scurt: era modern! Socat, va marturisesc ca m-am intrebat cine era cu adevarat liber fata de lanturi: el sau rastignitii de la Aiud, Gherla, Jilava…? Sa nu credeti cumva ca de aceasta actualizare a fost crutata missa catolica. Nici vorba! Lunar, studentii teologi catolici organizeaza asa zise “misse ale facultatii de teologie” care nu semanau formal, deloc intre ele. Fiecare missa era conceputa dupa un anumit fel de muzica, cu anumite instrumente, cu un fel de accente aduse din toata lumea. Mi-amintesc de una alcatuita in “stil american” la care s-a cantat jazz, cu tot tacamul de instrumente specifice lui. Pana si cantarea “Sfant, Sfant, Sfant” a fost actualizata de un hit unde Iisus Hristos era numit J.C. de la Jesus Christ (precum J.R din Dallas!), dar nu “Mantuitor” pentru ca, probabil pentru ei suna prea demodat ci… “Superstar”! Textul suna asa: “Hey J.C/ Don’t you smile at me?/ Osana, Osana, Superstar!”. Missa s-a incheiat cu aplauze puternice; toti au fost satisfacuti. Eu m-am cutremurat! Si, retineti, totul se petrecea la fratii nostri catolici!

Altadata un teolog catolic imi spunea: “De ce noi preotii sa ne imbracam in vesminte aiurite? Prea sunt demodate si amintesc de vremea imperiului bizantin. Astazi trebuie sa fim actuali, mai accesibili oamenilor de acum, de aceea m-am hotarat sa-mi fac vesminte din material de blugi!” Eibine, cum v-ati simti daca preotul v-ar pune pe cap un epitrahil facut din material de blugi?

Odata, un renumit profesor catolic de liturgica a fost solicitat de o renumita casa de moda, ca sa-si spuna parerea in legatura cu “ultimele” noutati in materie de… vesminte preotesti. Casa de moda era pregatita sa scoata modele “de ultima ora” in materie de “moda liturgica”! De altfel, odata mi-a cazut in mana un catalog (mare si atragator precum cataloagele Otto sau Quelle) care continea o mare oferta cu modele de vesminte si obiecte liturgice de toate felurile. In Apus exista niste aparate ce seamana cu aparatele Xerox, la care poti sa-ti imprimi pe haine orice imagine doresti. Un student teolog a avut ideea de a-si imprima pe pantaloni, nici mai mult nici mai putin… icoane ortodoxe! Am crezut ca pic jos cand am vazut ca pe dosul pantalonilor avea icoana Buneivestiri si a Mantuitorului!

Ce sa mai spun despre arhitectura noua a bisericilor, care a pierdut orice urma de sacralizare, de liturgic, ele semanand mai mult cu salile de spectacol, cu restaurantele, cu hotelurile… Dar pentru ei, nici nu mai conteaza sacramentul, ci esteticul, arta, modernul. De aceea bisericile se umpleau cand era cate o missa de Mozart sau Bach. In rest…

Iata de ce, cand m-am intors acasa, mi s-au umplut ochii de lacrimi cand am vazut o biserica plina “ochi” de oameni care ingenunchiau cutremurati in rugaciune. Ce frumoasa este ortodoxia si ce pacat ca noi, romanii, nu stim sa o pretuim cu adevarat!

Pr. Irmie Marga, Sibiu, pentru Revista “Ortodoxia in Cetate”, Sibiu

Actualităţi ecumeniste din Finlanda

poape-finlanda

Finlanda este de multa vreme un bastion al ecumenismului unde „cultele” crestine (si probabil in curand impreuna cu cele musulmane) participa la diverse activitati ecumeniste impreuna. Un cititor al blogului ne-a trimis urmatoarea imagine de la o astfel de manifestare. Paradoxal, in acelasi cadru, putem vedea: o icoana ortodoxa, o „preoteasa” luterana si o „pastorita” protestanta. Un melange cu adevarat apocaliptic …

Mitropolitul Kiril de Smolensk si Kaliningrad – Este timpul pentru o autoexaminare a fenomenului ecumenic

mitropolit-kiril
Mitropolitul Kiril de Smolensk si Kaliningrad

Miscarea ecumenica este afectata de ruptura dintre Biserici referitoare la valorile morale, iar liderii religiosi ar trebui sa transmita semnale foarte puternice lumii crestine, si nu doar mult zgomot, a afirmat nu cu mult timp in urma, într-o conferinta de presa, Mitropolitul Kiril de Smolensk si Kaliningrad, presedinte al Departamentului pentru Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei.

„Asa cum înteleg, din adâncul traditiei mele si din adâncul culturii mele, ne apropiem de o criza a fenomenului ecumenic. Bineînteles, noi încercam sa depasim divizarea istorica a crestinismului, încercam sa continuam dialogul religios pentru a gasi o cale pentru viitor.

Totodata, a continuat el, „stam în fata unei mari rupturi în sânul familiei crestine si ma refer în special la ruptura din domeniul moralei. Desigur, noi credem într-un singur Dumnezeu si în Sfânta Treime, dar nu este de ajuns… Cred ca trebuie sa avem o baza morala comuna foarte puternica pentru a continua pelerinajul nostru ecumenic. Pentru mine va fi foarte dificil sa accept declaratia comuna despre atitudinea crestinilor fata de problemele modernitatii, daca noi, în calitate de crestini, nu avem aceeasi perceptie asupra valorilor morale“, a subliniat înaltul ierarh.

„Este timpul pentru o autoexaminare a fenomenului ecumenic“, a invitat el liderii crestini ai Europei. „Desigur, suna frumos sa asculti stralucitoarele declaratii despre succesul esentei ecumenismului, dar, în acelasi timp, trebuie sa fim foarte critici“. În opinia sa, delegatii prezenti la reuniunea care s-a desfasurat anul acesta la Sibiu evita sa puna în discutie ideea de pacat, desi credinciosii au ascultat, cu acel prilej, „voci foarte puternice si stralucite“. „Nimeni nu a vorbit de pacate si despre perceptia crestina asupra pacatului. Ideea de pacat, improprie pentru o filozofie liberala si pentru o teorie politica liberala, este cruciala pentru crestinism.“ Inaltul ierarh a sugerat in contextul unor asemenea adunari sa se introduca pe agenda reuniunilor ecumenice viitoare discutii oneste despre valorile morale comune si despre mesajul ecumenic al crestinatatii catre lumea moderna.

Ecumenismul – origini, esenta, deziderate

Monah Alexei Tîrdea, Măn. Antim, Bucuresti

Astăzi se vorbeste din ce în ce mai mult despre ecumenism, reuniuni ecumenice, teologie ecumenică, rugăciuni si slujire ecumenică; discutiile antrenează pasiuni dintre cele mai aprinse, pozitii pro sau contra ale celor două părti cvasiconstant prezente în sălile de conferinte teologice: sustinătorii care afirmă cu tărie misiunea ortodoxă făcută în rândul neortodocsilor prin adunările ecumenice si adversarii acestei miscări.

Voi mentiona doar câteva aspecte privind miscarea ecumenică, scopurile acesteia si concretizarea lor în viata Bisericii Ortodoxe.

Întâi trebuie amintit că ecumenismul, ca idee a apărut la mijlocul sec. XIX în Anglia si America, propunându-si să unească diferitele confesiuni crestine ce se autointitulează gresit “biserici”. Mai târziu în 1948 la Adunarea de la Amsterdam s-a hotărât fondarea asa-numitului “Consiliu Mondial al Bisericilor” cu sediul la Geneva. Termenul de “ecumenism” a fost introdus la Congresul de Edinburgh (Scotia) în 1910, Congres al organizatiei Y.M.C.A. condusă de cunoscutul lider francmason John Mott (1865-1955) care a si prezidat lucrările acestui congres. Semnificativ este faptul că John Mott nu a ales pentru denumirea miscării sale termenul de “universalism” (de la latinescul universum-univers) ci analogul grecesc, “oecumenicos” care apartine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Scopul vădit al acestei substituiri a fost cel de a masca intentiile acestei miscări sub un termen clasic pentru Ortodoxie – acela al ecumenicitătii, universalitătii Sfintei Biserici Ortodoxe – existând pericolul de a identifica cândva Sinoadele Ecumenice cu “Consiliul Mondial al Bisericilor”. De altfel chiar una dintre Bisericile Ortodoxe, cea Rusă, s-a exprimat semnificativ în acest sens, trăgând un semnal de alarmă, încă din anii trecuti, după lucrările Adunării a V-a a CMB de la Nairobi: “Un alt pericol care amenintă grav unitatea crestină si viitorul miscării ecumenice […] este iluzia, nutrită de unii participanti la miscarea ecumenică, precum că C.M.B. ar putea asigura un asemenea grad al apropierii ecumenice a bisericilor membre ale ei, încât una din viitoarele sale adunări generale se va transforma în sinod crestin ecumenic”.

Asadar încă dintru început, autodenumirea acestei miscări drept “ecumenică” ridică grave semne de întrebare asupra a ceea ce urmăreste ea. Noi afirmăm că apartinem de acel ecumenism, vechi si pururi nou, adică de universalitatea Sfintei Biserici Ortodoxe întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos în scopul răspândirii adevărului divin revelat propovăduit de Hristos si înfăptuirii mântuirii făgăduite de El.

Între acest ecumenism ortodox si “ecumenismul” promovat de C.M.B. există contradictii flagrante si deosebiri dogmatice profunde care fac imposibilă apartenenta la Sfânta Biserică Ortodoxă Universală si în acelasi timp la miscarea ecumenică ce îsi impune în ultima vreme conceptiile sale, tot mai insistent si tot mai străin de duhul Ortodoxiei. Iată principalele puncte inacceptabile pentru un ortodox:

Miscarea Ecumenică se bazează pe teologia modernistă promovată în spatiul eterodox în zorii veacului XX si care sustine întâi de toate existenta Sfintelor Taine mântuitoare si sfintitoare si în afara granitelor Bisericii Ortodoxe. Această conceptie care consideră grupările eretice si schismatice ca nefiind complet rupte de trupul Bisericii celei una, îi face pe teologii modernisti să afirme că în tainele (Botez, Mirungere, Hirotonie, s.a.) săvârsite de eterodocsi lucrează acelasi har mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, chiar dacă nu în plinătatea lui, ca în Biserica Ortodoxă. Mentionăm că încă din 1982, comisia “Credintă si organizare” de la Lima a adoptat documentul B.E.M. care constituie efectiv baza dogmatică si liturgică minimă a unirii crestinilor – Botez, Euharistie, Slujire (preotie). Analiza atentă a continutului acestui document demonstrează două aspecte:

Faptul că în B.E.M. nu sunt mentionate 4 Taine bisericesti: Mirungere, Spovedanie, Căsătorie, Sfântul Maslu, denotă că acest document nu le recunoaste drept Taine.

B.E.M. este alcătuit după criterii pur protestante. În finalul preambulului B.E.M., alcătuitorii declară într-un mod străin de duhul dreptei credinte: “nu trebuie să ne asteptăm în B.E.M. la o interpretare teologică deplină a botezului, euharistiei, preotiei”, aceasta fiind în opinia lor “în cazul dat neadecvată si nedorită”.

Teologia modernistă promovează asa zisa “teorie a ramificatiilor” potrivit căreia Biserica lui Hristos este trunchiul comun din care se desprind ramuri care detin si ele – ca biserică romano-catolică, protestantă, necalcedoniană, anglicană, etc. – har mântuitor si sfintitor.

Consecinta imediată a celor expuse mai sus este posibilitatea rugăciunii în comun cu eterodocsii si chiar a Euharistiei. În ultima vreme, la reuniunile C.M.B. se afirmă că numai săvârsirea Euharistiei în comun trebuie respinsă, celelalte slujbe sau rugăciuni fiind acceptate.

De multe ori, autoprezentarea membrilor sau sustinătorilor miscării ecumenice îmbracă forme aberante: să mentionăm manifestările de la Vulcana-Băi (Târgoviste, august 1998) când în materialul pus la dispozitia participantilor se defineste ecumenismul ca “religia sec. XXI, religia sperantei” afirmându-se că nu se vrea un parlament al religiilor, ci mai grav, conform cuvântului de deschidere, “un chip sustras dogmelor, un chip viu si convingător”, în care functionează alte legi decât cele crestine si anume “legea curcubeului”, sau Conferinta Mondială a Religiilor Lumii pentru Pace, tinută la Bucuresti în septembrie 1998 când manifestările au culminat cu aprinderea unui “foc sacru” si rostirea rugăciunii în comun pentru pace împreună nu numai cu reprezentantii confesiunilor crestine eterodoxe, dar si cu necrestinii si cei apartinând cultelor păgâne asiatice.

Acestea fiind datele, vom prezenta pe scurt credinta noastră legată de ele:

În privinta harului mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, Sf. Vasile cel Mare afirmă în Epistola I Canonică: „Începutul separării a fost schisma, iar prin această despărtire ei nu mai au harul Sf. Duh care nu li se mai dă din momentul despărtirii lor. La începuturi, înainte de despărtire, acestia aveau harul preotiei si prin punerea mâinilor transmiteau acest har sfintitor, iar după schismă au devenit laici, încât nu mai au puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni; cei rupti de Biserică au devenit astfel incapabili să transmită si altora harul Sf. Duh.” Sf. Irineu de Lyon afirmă: „Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfânt, iar unde este Duhul Sfânt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfânt este Adevărul;” „Cei care se depărtează de la Biserică […] ei se pedepsesc pe ei însisi, tocmai despre ei spune Sf. Apostol Pavel că după prima si a doua mustrare, îndepărtează-te de ei.” Sf. Ciprian al Cartaginei: „În afara Bisericii nu există mântuire: casa lui Dumnezeu este una singură si este imposibil să se mântuiască cineva în altă parte decât în Biserică […] Oricine se depărtează de Biserică devine străin de testamentul Bisericii. Cel ce strică pacea si unitatea în Hristos lucrează împotriva lui Hristos.” Fericitul Augustin: „Mântuirea ni se dă prin Biserică, iar cei ce sunt în afara Bisericii nu vor primi viata vesnică.” Sf. Chiril al Ierusalimului: „Mărturisirea credintei ne învată despre una sfântă, sobornicească si apostolească Biserică pentru ca să te păzesti de stricăciunea adunărilor eretice si să fii totdeauna în Sfânta Sobornicească Biserică.” Fericitul Augustin: „Afară de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mântuirii. În afara Bisericii se poate să ai trepte ierarhice, Taine, „Aliluia” si „Amin”, Evanghelie, credintă si să propovăduiesti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mântuire poti să ai exclusiv în Biserica universală si dreptmăritoare.”

Socotim că nu numai aceste argumente ale Sf. Părinti, cât si întreaga noastră traditie ne îndreptătesc să credem că:

  • nici gratia divină creată împărtăsită credinciosilor romano-catolici prin Sacramentele acestora nu serveste mântuirii si sfintirii primitorilor.
  • nici simbolistica protestantă privind Euharistia nu ni-L oferă pe Hristosul cel adevărat.
  • nici o altă Taină săvârsită în afara Bisericii Ortodoxe Celei Una nu este detinătoare a harului Sf. Duh.
  • în afara Bisericii dreptmăritoare, săvârsirea Tainelor chiar în cele mai mici amănunte nu se poate întelege decât ca formă exterioară lipsită de har. Aceste forme goale însă îsi recapătă valabilitatea si devin realităti după întoarcerea în Biserica Ortodoxă.

Afirmăm că Biserica lui Hristos, conform Simbolului nostru de credintă este una, sfântă, sobornicească si apostolică. Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Hristos nu poate avea mai multe trupuri pentru că ea (Biserica) este zidită pe „piatra cea din capul unghiului” care este credinta. Dogma ortodoxă este piatra cea din capul unghiului pe care se zideste si actul liturgic si morala crestin ortodoxă si activitatea misionară si orice manifestare a crestinului orto2dox în societate. Orice act exterior al credinciosului devine o mărturisire de credintă de care vom da seama stiind că vom fi întrebati si „despre orice cuvânt desert”.

De aceea noi mărturisim că nu pot exista fragmente de mântuire, fragmente de adevăr si nici jumătăti de credintă, odată ce „Vestea cea bună”, Evanghelia lui Hristos a fost propovăduită în lume prin sfintii săi ucenici si apostoli care au întemeiat Biserica. Această Biserică detine adevărul integral despre mântuire si cine pretinde că, rupându-se de trupul Bisericii celei adevărate, se poate mântui cu bucătele de adevăr doar, acela se înseală. Pentru că un singur mădular numai, rupt dintr-un trup întreg, nu poate să aibă viată prun sine însusi si cu atât mai mult să fie lucrător, decât numai realipit fiind la trupul din care a fost rupt (pilda vitei cele adevărate „Eu sunt vita cea adevărată si Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădită care nu aduce roadă El o taie; si orice mlădită care aduce roadă El o curăteste ca mai multă roadă să aducă…”; „Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele. Cel ce rămâne întru Mine si Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteti face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădita si se usucă; si le adună si le aruncă în foc si ard.”, In. 15, 1-2 si 5-6). Însusi Domnul Iisus Hristos subliniază necesitatea credintei în cuvintele: „Cine va crede si se va boteza se va mântui, dar cine nu va crede, se va osândi” (Mc. 16, 16) iar în convorbirea cu Nicodim El spune: „Cine nu crede a si fost judecat.”

Sfântul Fotie Patriarhul Constantinopolului a explicat foarte bine legătura dintre credinta dreaptă si faptele plăcute lui Dumnezeu: „Virtutile trebuie să fie ocrotite de credintă: cu ajutorul ambelor trebuie să se formeze adevăratul om, căci dogmele cele drepte fac vrednică viata, iar faptele curate arată dumnezeirea credintei.” Toti Sf. Părinti au pretuit înalt Credinta Ortodoxă ca singura dătătoare de har si mântuitoare: „Nu păcătui în credintă, ca să nu se mânie pe tine Creatorul nostru. Cine nu tine credinta cea dreaptă […] sufletul lui nu va avea parte de viata vesnică; el este un vânzător declarat al lui Dumnezeu” (Sf. Antonie cel Mare). Sf. Marcu Eugenicu al Efesului: „Credinta noastră este dreapta mărturisire a părintilor nostri. Cu ea noi nădăjduim să ne înfătisăm înaintea Domnului si să primim iertarea păcatelor; iar fără ea nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbăvi de chinul cel vesnic.” Cuviosul Marcu Grecul: „A înlocui sau a schimba ceva cât de putin în învătătura credintei este o mare crimă si pierderea vietii vesnice.” Sf. Paisie Velicicovski: „Sfintenia adevăratilor bărbati sfinti nu se cunoaste propriu-zis după minuni (căci si păgânii si ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolului) ci după adevărata credintă ortodoxă, după felul în care păzeste cu grijă dogmele dumnezeiesti, urmează toate canoanele apostolice si sobornicesti si traditiile Bisericii Ortodoxe si după vietuirea cea fără prihană, urmând toate poruncile evanghelice si patristice.” Sf. Serafim de Sarov în dialogul său cu Motovilov se exprimă astfel: „Cel care are harul Sfântului Duh pentru dreapta credintă întru Hristos, chiar dacă a si murit cu sufletul, din slăbiciune omenească, din pricina unui anume păcat, nu va pieri în veci, ci va fi înviat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, Care iartă păcatele lumii si dăruieste har peste har […] Pentru Dumnezeu, pretuieste dreapta credintă în El si în Fiul Său cel Unul-Născut, căci tocmai pentru aceasta se dă de sus în plinătate Darul Sf. Duh.”

Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin două conditii esentiale:

Credinta adevărată

Unitatea euharistică

Sf. Maxim Mărturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credintă: „Mântuitorul si-a numit Biserica Sa sobornicească, dreptmăritoare”. Despre unitatea euharistică, Sf. Ciprian al Cartaginei scrie următoarele: „Trebuie să stii că episcopul este în Biserică si Biserica în episcop, iar cel ce nu este în comuniune euharistică cu episcopul, acela nici nu este în Biserică si se înseală cei care nu sunt împăcati cu ierarhia instituită de Dumnezeu, având nădejdea să-si găsească unitatea liturgică pierdută […] Când de fapt, Biserica este una, sobornicească si neîmpărtibilă si peste toate unită si întărită prin comuniunea euharistică a ierarhilor.” De aici rezultă clar că unitatea de credintă si liturgică a episcopilor formează Biserica adevărată a lui Hristos.

Asadar cei care s-au despărtit de trupul lui Hristos, Biserica cea una, nu mai sunt Biserici. Cum altfel ar mai putea fi ele Biserici dacă nu mărturisesc credinta cea adevărată si dacă au întrerupt comuniunea euharistică cu Biserica cea una? A spune că două corăbii duc la limanul mântuirii – cea Ortodoxă si oricare din cele ale eterodocsilor – înseamnă a spune că sunt două adevăruri, două căi către cer si nu una singură pe care a instituit-o Însusi Domnul.

Sf. Ioan Gură de Aur afirmă: „Biserica adevărată a lui Hristos este una singură din care în diferite timpuri s-au despărtit diverse adunări eretice si grupări schismatice.” Sf. Ioan Hrisostom îi numeste pe cei desprinsi din trupul Bisericii, ori eretici, ori schismatici. Orice crestin ortodox trebuie să respingă categoric învătătura protestantă a acelor teologi care consideră eretici numai pe cei ce s-au separat de Biserică în primele IV veacuri. Oare nu si Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII au înfierat ca eretici pe cei ce se abat de la credinta cea dreaptă ? Nu au fost declarati eretici cei care nu cinstesc icoanele, Sfintele Moaste si nu o cinstesc pe Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu ? Si stim că acestea au fost asa si s-au spus după veacul IV. Ori grupările protestante, spre exemplu, intră tocmai în categoria mai sus mentionată.

Sfintele Canoane opresc rugăciunea în comun cu schismaticii si ereticii (Can. 10, 11, 45, 47, 65 Apostolice; Can. 6, 9, 32, 33, 34 Laodiceea; Can. 9 al Sf. Timotei al Alexandriei). Canonul 45 Apostolic porunceste: „Episcopul sau Preotul sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii să se afurisească si dacă l-ar primi să slujească ca preot să se caterisească.” La tâlcuirea Can. 47 al Sf. Apostoli, scrie Sf. Nicodim Aghioritul că „Latinii sunt eretici si nu au nici Botez, nici Preotie si dacă vreun preot nu botează pe cei ce se întorc la Ortodoxie, se afuriseste.”

Actul rugăciunii este o mărturisire a adevărului de credintă, o participare mistică la dumnezeire întrucât cerem împărtăsirea harului necreat care îndumnezeieste pe adevăratul luptător si trăitor în Hristos. Rugăciunea ne apropie la modul cel mai intim si ne face să împărtăsim acelasi Duh Sfânt, iar motorul rugăciunii este încredintarea lăuntrică că Dumnezeu îl ascultă pe credincios, încredintare izvorâtă din credinta lui. Asadar dacă credinta este stricată, atunci de ce fel de duh de rugăciune comună se pot împărtăsi un ortodox si un romano-catolic, spre exemplu, stiind că romano-catolicii prin baza lor doctrinară atentează la însăsi dogma Sf. Treimi ?

Dacă în traditia Bisericii s-ar fi înteles prin cuvântul eretici numai cei care au căzut din credintă în primele IV veacuri, atunci Sinoadele Ecumenice ar fi adus precizări afirmative privind rugăciunea în comun cu cei ce au fost declarati eretici în veacurile următoare (iconoclasti, monofiziti, monoteliti, etc.). Ori toti cei care s-au abătut numai „cu o iotă sau o cirtă” de la adevăr au fost anatematizati si s-a oprit rugăciunea în comun cu ei.

Noi, ortodocsii spunem oricând „da” rugăciunii pentru cei căzuti în rătăcire, faptelor de iubire fată de acestia, dar respingem orice formă de rugăciune în comun cu ei stiut fiind că acelasi Duh Sfânt lucrează si se roagă atât la Sf. Euharistie cât si la orice act religios individual sau colectiv realizat de crestinul ortodox care are o relatie vie si constientă cu Dumnezeu Sfânta Treime.

În legătură cu aspectele mentionate despre manifestările de la Vulcana-Băi si Bucuresti din aug.-sept. 1998 merită precizate următoarele: Biserica Ortodoxă ca biserică misionară are datoria fundamentală de a propovădui adevărul evanghelic oricând si oricum. Oare cărui Dumnezeu însă se pot ruga împreună crestinii ortodocsi si ereticii ori păgânii, dacă recunoastem că actul rugăciunii tâsneste dinlăuntrul sufletului care a primit si acceptă o anumită învătătură de credintă ? Pentru că unul este Dumnezeul crestinilor cel slăvit în Treime, pe când „toti dumnezeii neamurilor sunt draci” (Ps. 95, 5). Actuala structură a C.M.B. si întreaga sa ideologie arată că miscarea ecumenistă este o miscare cu o doctrină bine conturată, bazată pe teoria ramificatiilor si valabilitatea Sf. Taine si în cadrul celorlalte confesiuni crestine. În cadrul acestui C.M.B., situatia de facto constă în aceea că si cei mai înversunati eretici sunt tratati ca membri cu drepturi egale ai trupului Unul Singur al lui Hristos – Biserica dreptmăritoare. Ei se autointitulează „biserici” fără a fi ca atare si însusi Consiliul de la Geneva actionează în calitate de Consiliu Mondial al Bisericilor. Prin însăsi această denumire, Biserica Crestină este pusă pe aceeasi treaptă cu toate asa-numitele „biserici” care fac parte din C.M.B. Scopul final al unei astfel de nivelări este de a transforma notiunea de Biserică într-o notiune ordinară, obisnuită, adică într-o abstractie ce reuneste pe principii egale diferitele „biserici”, însemnând stergerea treptată si completă a sensului dogmatic de Biserică.

Urmând calea ecumenismului si eterodocsii si ortodocsii sunt păgubiti de adevăr. Eterodocsii care caută sincer adevărul mântuitor si harul înnoitor nu vor fi motivati să accepte Ortodoxia întrucât se întăresc mai mult în rătăcirea lor, C.M.B. recunoscându-i drept biserici. Sf. Ciprian al Cartaginei spune că: „ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea lor că si ei au biserică si taine.” Participarea ortodocsilor la miscarea ecumenică este inacceptabilă deoarece duce încet la trădarea crezului ortodox, făcându-ne să vedem în comunitătile eretice „biserici” si să considerăm Biserica Ortodoxă geografic limitată, „prea mică” pentru a o numi ecumenică. Sf. Ioan Cassian spune: „Nu încape nici o îndoială că cel care nu mărturiseste credinta Bisericii se află în afara Bisericii.”

Astfel temeiurile pe care functionează C.M.B. sunt inacceptabile pentru Ortodoxie:

Primul temei, adoptat la Evanston la a 2-a Adunare Generală a C.M.B. spune: „C.M.B. reprezintă o comunitate a bisericilor care recunosc pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor.” Pentru ortodocsi aceste temei care nici măcar nu a fost adoptat de membrii C.M.B. în totalitatea lor, este de neacceptat, întrucât nu sunt aduse precizările hristologice elaborate de Sinoadele Ecumenice. În el nu se vorbeste despre erorile nestorienilor, eutihienilor, apolinaristilor, etc. care recunosc într-o manieră proprie pe Iisus Hristos ce Dumnezeu si totusi sunt deosebiti radical de ortodoxie.

Al doilea temei adoptat la a 3-a Adunare Generală a C.M.B. din New Delhi (1961): „C.M.B. este o comunitate a bisericilor care mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor după Scripturi si, ca urmare, caută să respecte împreună mărturisirea lor comună întru slava Dumnezeului celui Unul – Tatăl, Fiul si Sf. Duh.” Nici acesta nu este cu adevărat acceptabil întrucât nici aici nu se spune cum trebuie să crezi în Dumnezeu cel în trei ipostasuri; noul temei nu contestă ereziile antitrinitarilor, nestorienilor, apolinaristilor, subordinationistilor si fiind formulat confuz el poate fi oricând contrasemnat de toti reprezentantii contemporani ai acestor erezii vechi. Biserica Ortodoxă are Crezul său ferm si nu poate accepta ideea „minimului dogmatic” proferată de ecumenisti în favoarea unirii, aceasta însemnând renuntarea la dogmele cinstirii icoanelor, a Maicii Domnului, cultul sfintilor, rugăciunile pentru cei adormiti, etc.

La Vancouver (1983) la a 4-a Adunare Generală a C.M.B. s-a legalizat „preotia feminină”, iar unele voci „îndemnau pe femei să substituie ideea despre Dumnezeu-Tatăl prin ideea unei zeite-mamă.” Protestele si vocile ortodocsilor au devenit în timp din ce în ce mai putin auzite. Iată câteva pozitii categorice în legătură cu a 7-a Adunare Generală de la Canberra (1991): „Se constată, asa cum am sesizat de mult, tendinte de adâncire a protestantismului si nicidecum de dorinta sfântă spre unitate în Hristos si unire sinceră” (Î.P.S. Mitrop. Bartolomeu de Calcedon); „În curând în C.M.B. nimeni nu se va mai interesa de teologie… Duhul Sfânt pentru „ecumenism” este o temă, nicidecum o persoană a Sfintei Treimi de aceeasi fiintă cu Tatăl si cu Fiul… Dogma Sf. Treimi este vitală pentru Biserică si pentru fiecare crestin în parte.” (Î.P.S. Mitrop. Ioannis Zizioulas al Pergamului). Să notăm părerea reputatului teolog român Pr. Prof. D. Stăniloae: „Ecumenismul este pan-erezia veacului XX.” Afirmatie semnificativă prin aceea că însusi pr. Stăniloae a participat la manifestările anterioare ecumenice din ultimele decenii însă cu sigurantă nu a putut să-i scape natura anticrestină a ecumenismului pe care Pr. Prof. îl recunoaste în acelasi interviu luat în ultimul an al vietii sale drept o miscare afiliată masoneriei mondiale.

Multi teologi ecumenisti sustin că fac misiune ortodoxă prin participarea la C.M.B., dar de fapt aceasta înseamnă acordarea deplină a girului ortodox fată de confesiunile crestine ce se intitulează biserici si care pretind că nici una din bisericile participante la C.M.B. nu detine Adevărul integral. După a 8-a Adunare Generală a C.M.B. iată ce remarca un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse, pr. Ilarion Alfeev: „Ortodocsii nu pot influenta activitătile C.M.B. pentru că ei reprezintă o minoritate. Ce să mai spun despre cinstirea Maicii Domnului sau a icoanelor ? Acestea nu pot fi discutate pentru că „divizează”. Dar despre limbajul inclusiv sau despre hirotonirea femeilor ? Acestea nu divizează ? Ca să nu mai vorbim si de recentele practici samanice promovate la o sedintă a Adunării de la Harare din 1998 la care secretarul general al C.M.B. dr. Konrad Reiser a încheiat ceremonia de deschidere a Decadei Ecumenice de Solidaritate cu femeile cu un act de vindecare din traditia samanică din Coreea. Iată în ce lumină trebuie văzute hotărârile recente ale Bisericilor Ortodoxe ale Georgiei, Bulgariei, Serbiei de a se retrage complet din miscarea ecumenică. Aceste biserici locale au înteles că participarea lor la C.M.B. devine inoportună si chiar anti-ortodoxă.

Concluzii

Din cele expuse până acum reiese că nu este deloc justificată participarea ortodocsilor la miscarea ecumenică. Atitudinea atât de negativă a unor ortodocsi si chiar a unor biserici locale fată de ecumenism precum si scepticismul actual profund al Bisericii Ruse, a Ierusalimului si a Eladei (inclusiv comunitatea atonită) asupra miscării ecumenice ar putea fi învinuite de următoarele:

  • că neparticipând la miscarea ecumenică, care a cuprins întreaga lume, ei s-ar opune păcii si solidaritătii dintre oameni;
  • că respectarea adevărului fără „dragoste” nu este justificată în conditiile situatiei tragice actuale din lume;
  • că noi ne-am opune tendintelor de pace ale oamenilor de stat care fac eforturi colosale pentru apropierea de acele aliante politico-militare aparent favorabile.

Trebuie răspuns la acestea următoarele:

Crestinii ortodocsi niciodată nu au înteles că dacă refuză pe baza hotărârilor canonice orice contact cultic si sacramental cu eterodocsii, atunci în mod implicit am priva de dragostea noastră oamenii în general în planul relatiilor social-umane. Pe plan social, Biserica Ortodoxă se roagă conform poruncii scripturistice „pentru pace în lumea întreagă”: „să faceti cereri, rugăciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii… ca să petrecem viată pasnică si linistită întru toată cuviosia si bunacuviintă (I Tim. 2, 1-2). Misionarismul social, ospitalitatea crestină, bunacuviintă nu trebuie să aibă a face cu promovarea „minimului dogmatic” stiut fiind că „în materie de dogmă nu există concesie.” (Sf. Marcu al Efesului)

Toti Sf. Părinti care au fost pentru pacea în lume îndreptau atentia crestinului înainte de toate către cer si către lăuntrul sufletului. Sf. Serafim de Sarov: „Dobândeste duh pasnic si mii de oameni se vor mântui în jurul tău.” Sf. Macarie cel Mare se referă si el întâi de toate la o anume pace: „pacea cerească, care a născut Lumina lumii, pacea pe care au rostit-o proorocii si despre care au vorbit cei cucernici si au binevoit-o îngerii. [Lc.2,14]. Pacea lui Dumnezeu, care a fost cu toti Sf. Părinti si i-a ferit de orice ispită. Această pace fie cu voi în numele Tatălui, al Fiului si al Sf. Duh. Amin”.

Călăuzindu-ne după aceste gânduri despre pace ale Sf. Părinti noi ne temem să trădăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul păcii si Învătătorul Iubirii, Cel Unul adevărat. O astfel de trădare am săvârsi dacă în numele unei alte păci am consimti să intrăm în comuniune de rugăciune, de doctrină (pe baza minimului dogmatic în comun acord admis) s.a.m.d. cu eterodocsii conform principiului ecumenic enuntat de unul din sustinătorii miscării ecumenice: „Dai ca să dau, renunti ca să accept… este un început”.

Puritatea credintei ortodoxe este singura conditie pentru realizarea adevăratei păci, care nu se poate plini fără harul lui Dumnezeu.