Actualităţi

arhiepiscopa Suediei – Antje Jackelén

Directorul consiliului celei mai mari biserici creștine din Suedia a declarat că Dumnezeu este dincolo de ceea ce muritorii desemnează genul.

Biserica suedeză cere clerului său să folosească un limbaj neutru non-gen când se fac referiri la divinitatea supremă, trebuind în acesc caz să se abțină să folosească termeni ca “Domnul” sau “El”.

Hotărârea a fost luată ca rezultat al celor opt zile de consiliu director al Biserici și-și va face efectele începând cu 20 mai 2018, ziua Rusaliilor.

Biserica de Stat este condusă de o episcopă (femeie arhi-episcop) Antje Jackelen care a declarat unei agenții de presă suedeze că folosirea unui limbaj mai inclusiv fusese deja discutat[ ]naintea congresului din 1986:

“Teologic, noi știm că Dumnezeu se află dincolo de determinarea noastră a genului. Dumnezeu nu este uman, deci nu putem spune El sau Domnul”.

Evident, probabil o dată cu acestă nouă hotărâre cu fundament teologic (mai degrabă dracologic) vor fi modificate Biblia, Patericul, toate cărțile Sfinților Părinți, toate Sfintele Canoane, etc. Sau poate nu e nevoie, de vreme ce această biserică care se pretinde creștina oricum dorește să fie una modernă, corect politică, care nu mai are nicio legătura cu Iisus Hristos și cu creștinismul care a fost prima religie care a ridicat femeia la o demnitate egală cu bărbatul. Și nu doar femeia, ci toate clasele sociale defavorizate ale vremii: săraci, robi, pușcăriași, leproși etc.

Salutam lansarea unui nou grup de discutii pe reteaua Facebook care uneste toti crestinii ortodocsi care cer retragerea Bisericii Ortodoxe Romane din evenimentul pan-religios cunoscut in presa sub numele de “Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor“. Iata adresa si descrierea paginii:

Nume grup: Impotriva Saptamanii de rugaciune ecumenista
Adresa: https://www.facebook.com/groups/875698585877014/

Descriere: Acest grup se adreseaza crestinilor ortodocsi care sunt impotriva manifestatiei denumita “Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor” care are loc in fiecare an, in luna Ianuarie. Uniti putem gasi cea mai buna solutie de a ne opune concret acestei manifestatii care pune in pericol ortodoxia.