Pr. Selafiil cel Orb de la Măn. Noul Neamţ – despre „economici”

== Dialog realizat de Pr. Savatie Bastovoi  ==

Pr. Savatie: Părinte, dar matale ai auzit vreodată de ecumenism?

Pr. Selafiil: Mie mi-o spus părintele Iosif, care o fost amu în România. O zis c-o fost într-o mănăstire şi-acolo, zice, economici, vrasăzică…

Pr. Savatie: Ecumenici, părinte…

Pr. Selafiil: Economici, de-aiştia… ei vor întotdeauna să fie o credinţă în toată lumea. Credinţa cei dreaptă în toată lumea. Şi-acolo se grămădesc fel de fel de sectanţi, fel de fel de oameni, fiecare cu credinţa lui. Şi-apăi ei acolo se bat unul cu altul, vrasăzică, cum ar fi de făcut ca să fie o singură credinţă şi cea mai dreaptă. Apăi, de-amu Dumnezeu dacă i-ar îndrepta pe dînşii, ce să facă şi cum să facă, vrasăzică. Spune că-s mulţi acolo, vreo 300 de oameni…

Pr. Savatie: Mai mulţi, părinte. În România a venit papa de la catolici la patriarh şi s-au rugat împreună, numai că nu s-au împărtăşit. Dar de gînd. Amu s-au scos cărţi groase în care s-au fotografiat ei împreună. Şi sînt mulţi preoţi ortodocşi care pupă mîna papii, iar alţii, prin sate în Banat, se şi împărtăşesc împreună, zicînd că nu-i nici o diferenţă între noi. Din cauza asta e încurcătură în Biserică. Sfinţii ortodocşi care au scris contra catolicilor sînt daţi în umbră. Dar nu sînt numai catolici, că şi evreii se supără, zicînd să scoatem din Evanghelie şi din slujbe cuvintele prin care ei sînt învinuiţi de moarte lui Hristos. Aiştea-s ecumenicii. Ce zici matale de dînşii?

Pr. Selafiil: Ei, ce ţi-oi spune eu… că noi… n-avem de dînşii nevoie. Noi sîntem cu credinţa noastră, care o fost aşezată de Sfinţii Părinţi. Dar încolo, amu îi plină lumea de sectanţi, nu numai cu catolici, dar fel de fel de credinţe sînt amu: şi bactiştii, şi sîmbotiştii… Fel de fel de credinţe. Îmblă cu biblia în sîn şi amăgesc oamenii, că iaca la noi aşa-i, dar la voi cer preoţii bani şi altele. Şi grăiesc şi judecă rău. Dar noi nu trebuie să ne uităm la aceia.

Pr. Savatie: Ecumeniştii zic că toate religiile sînt bune în felul lor şi că duc spre acelaşi Dumnezeu. Doar că musulmanii Îl numesc pe Dumnezeu Alah, budiştii Buda şi alţii cum îi mai spun. Ei îi învinuiesc pe ortodocşi de faptul că nu sînt îngăduitori faţă de alte religii. Ecumeniştii ar vrea să amestece toate religiile şi să facă din ele un singură.

Pr. Selafiil: Asta nu, nu-i bun. Vrasăzică, cum poţi să te uneşti cu dînşii, dacă ei îs aşa? Dacă ar fi să le unească şi să facă o singură credinţă care-i dreaptă, s-o ţie toţi în toată lumea, ar fi bun. Că-i numai uun Dumnezeu, nu sînt mai mulţi dumnezei. Dar aşa, cum să mă rog eu la Buda, dacă eu ştiu că el nu-i Dumnezeu?

Pr. Savatie: Ei zic că la dînsul numai numele e altul, dar e acelaşi Dumnezeu şi că doar aşa l-au înţeles budiştii. Ce să faci dacă la ei n-o ajuns Hristos cu predica, ce ei n-o să se mîntuiască?

Pr. Selafiil: He-e… nu ştiu cum să zic, să nimeresc. Eu aşa gîndesc, că ei să atragă atenţia la toţi, la catolici şi alţii ca să fie o singură credinţă pravoslavnică, dreaptă să fie credinţa în Dumnezeu. Că Dumnezei nu-s mai mulţi, îi unul – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, El o făcut lumea asta. Apăi cum să zic eu că ei îs drepţi, dacă Dumnezeu prin apostolul Pavel o zis să te fereşti de eretici ca de foc, vrasăzică, care nu-s dreptcredincioşi?

Pr. Savatie: Părinte, în România îi moda să se facă „săptămîni de rugăciune comună”. Episcopii sînt datori să facă în eparhia lor o săptămînă în care se roagă cu alte credinţe. Ies pe stradă şi bat în dobe, ard beţe sau ce rînduieli mai au acolo. Dacă cineva se împotriveşte, spun că ortodocşii nu au dragoste pentru că nu recunosc celelalte credinţe.

Pr. Selafiil: Apăi cum să le spun că-i drept, dacă nu-i drept aşa? Cum să te rogi, dacă ei nu se roagă la Mîntuitorul? Ei cum să te uneşti cu ei, dacă ei nu-L cunosc pe Dumnezeul cel drept care o făcut cerul şi pămîntul?

Pr. Savatie: Unii au obicei să vină în biserici ortodoxe, spunînd că aici vînează „energie”, se „concentrează” în felul lor, închid ochii şi mişcă din mîini parcă dansează. Cum trebuie să ne purtăm cu ei? Ei, nu poţi să vorbeşti cu dînşii. Ce să vorbeşti cu dînsul, dacă el nu se lasă de credinţa lui, el zice că a lui îi dreaptă. Atunci iese că şi iehoviştii şi toţi sectanţii şi bactiştii îs toţi, vrasăzică, o credinţă? Să zicem că şi ei au bună creinţă? Dar ei nu cred în Duhul Sfînt! Nu cred în Dumnezeu Tatăl şi Fiul cum trebuie. Ei nici pe Dumnezeu Fiul nu-L cunosc întocmai cu Tatăl, ei altfel, ca şi Arie… Ne putem duce în adunările lor?

Pr. Selafiil: Scrie acolo. Un frate s-o întîlnit pe cale cu un evreu. Asta în Pustia Eghipetului. Şi o întrat ei în vorbă. Dar evreul zicea că Tatăl îi Dumnezeu, iar Iisus Hristos nu-i Dumnezeu. Şi-aşa o stat ei la vorbă, şi evreul tot o ţinea pe-a lui, că Hristos nu-i Dumnezeu. Pe urmă s-o despărţit şi-o venit fratele la chilia lui. Şi l-o întîmpinat stareţul, zicîndu-i: ce ai, că ţi s-o întîmplat ceva pe cale? „N-am nimic, zice fratele, am vîndut coşurile şi mai mult n-am făcut altceva”. „Spune-mi, frate, ce ţi s-a întîmplat, că văd că eşti mînjit primprejur? Cînd te duceai te vedeam înconjurat de o lumină, dar amu văd că eşti mînjit”. Că i s-o descoperit stareţului că de la vorba cu evreul s-o îndepărtat de la frate Duhul Sfînt, pentru că l-o lăsat pe acela să hulească pe Mîntuitorul şi nu s-o împotrivit. Noi să nu ne uităm cum zic ei, că poate aşa sau aşa. Nu-i cum zic ei, că-i dreaptă credinţa lor, că-i bună. Cum să fie bună, dacă el nu crede drept? Dumnezeu pe-aiştia la judecată o să-i afurisească în fundul iadului, pentru că nu-L cinstesc pe Dînsul, dar cinstesc alţi dumnezei. Nu spune acolo, la Psaltire, că dumnezeul lor este al dracilor?

Pr. Savatie: Sînt ortodocşi care, chair dacă nu trec la sectanţi, nu zic că sectanţii sînt rău credincioşi şi că au şi ei dreptatea lor.

Pr. Selafiil: Au dreptatea lor, vrasăzică, dar nu cred drept în Dumnezeu, îs eretici. Dar cît o luptat sfinţii Părinţi împotriva sectanţilor, a lui Arie care lupta contra Mîntuitorului? Şi Sfîntul Vasile şi alţii. Şi i-o afurisit pe dînşii, i-o blestemat. Ce-o păţit Arie cînd se ducea la Sobor să întărească cuvintele lui? Sfinţii Părinţi s-o rugat şi el, cînd o intrat în obornă, la toalet, acolo s-o prăpădit, o vărsat maţele lui. L-o blestemat Dumnezeu. Şi-aşa că nu putem să ne unim cu dînşii, cum zic ei, că-s buni şi ei şi buni şi noi. Dumnezeu ştie care-s buni, nu-i judecăm, dar, vrasăzică, nu trebuie să ne unim cu dînşii. Înţelegi cum? N-o să-i judecăm noi, Dumnezeu o să-i judece. Noi trebuie să ne ţinem dreapta credinţa noastră. Cum se roagă ei, vrasăzică, cum să-i audă Dumnezeu, dacă ei nu se roagă drept? Că rugăciunea lo nu se aude. Unii zic să se roage şi ei şi să ne rugăm şi noi, că şi ei îs buni şi noi sîntem buni. Cum să fie buni? Dac-ar fi buni, i-ar auzi Dumnezeu. D’apoi uite la sfîntul Vasile cînd avea el cu ereticii de-a face. Ţi-am spus cum o făcut el cu biserica? Iaca cum!, că pe aceia nu i-i auzit Dumnezeu![1] Cum să zic eu că ei îs buni, dacă pe dînşii Dumnezeu nu i-o auzit, n-o vrut să audă rugăciunea lor? Cum putem noi să spunem că-i bună credinţa lor. Ei o urăsc şi pe Maica Domnului şi pe Sfinţi! Cum să ne unim noi cu dînşii, să facem rugăciuni împreună cu dînşii, dacă Dumnezeu nu-i aude? La Sfînta Liturghie doar zice: cei chemaţi ieşiţi, ca nimenea din cei chemaţi să nu rămînă.[2]

Pr. Savatie: În România, în timpul liturghiei, au invitat un cardinal catolic în altar şi l-au aşezat pe locul înalt. [3]

Pr. Selafiil: Catolici? Ei, treaba lor ce-o făcut ei acolo. I-o făcut cinste omenească, dar Dumnezeu nu i-o făcut. Numai Dumnezeu, dacă a arăta El dreapta credinţă. Dar cu aiştia n-o mai scoţi la capăt, ei au dreptatea lor. Spun ei că iaca aşă, aşă, aşă. Dumnezeu o arătat dreapta noastră credinţă prin minuni. De ce se spune că la Sobor sfîntul ierarh Nicolai nu-l suferea pe Arie? Aşa de tare el era avan, sfîntul Nicolai! Şi cînd mărturisea el dreapta credinţă s-o supărat şi i-i tras o palmă. Sfinţii părinţi o luat şi l-o judecat, vrasăzică, pe sfîntul Nicolai şi l-o dat la pedeapsă într-o cameră. Şi cînd s-o dus a doua zi dimineaţă, că ei l-o dat dezbrăcat, l-o găsit îmbrăcat în veşminte şi cu Evanghelia în mînă. Şi atunci o văzut anume că el îi drept, vrasăzică. Dumnezeu o arătat că rîvna lui care era asupra ereticilor îi bună. Dar Sfîntul Spiridon ce-o făcut la Sobor? O luat o cărămidă şi o zis: fraţilor, vedeţi? Cărămida asta îi făcută din trei materii: din lut şi din apă şi din foc. Şi-i una, nu-s două, nu-s trei, îi una – o cărămidă. Cînd o strîns-o în mînă, o ieşit sus focul, jos apa şi în mînă o rămas lutul. Şi aşa el o arătat că Dumnezeul nostru îi unul în trei feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt. Dar sfîntul Ioan Damaskin, că i-o tăiet ereticii mîna ca să nu mai scrie în apărarea sfintelor icoane? Dar el s-o rugat şi Maica Domnului i-o lipit mîna înapoi, şi i-o lăsat numai aşa o vîrcă de sînge, aşa dimprejur, ca semn că o fost tăiet. Şi el n-o mai stat acolo în Damascul lui, s-o dus la Ierusalim, acolo în Valea Plîngerii, unde era mănăstirea lui Sfîntul Sava şi acolo s-o făcut călugăr. Şi-apoi el o scris multe rugăciuni către Maica Domnului, către Mîntuitorul, către Dumnezeu, vrasăzică. Multe rugăciuni o scris el. Iaca, vrasăzică, noi credem în lucruri care se văd, pe care le-a văzut şi despre care o scris sfinţii Părinţi. Şi noi credem numai în cuvintele lor.

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Este vorba de o întîmplare relatată în Viaţa Sfîntului Vasile cel Mare. Era în perioada cînd multe biserici treceau la arieni. Sfîntul Vasile, în calitate de episcop, a propus cîrmuitorului cetăţii următorul tîrg: să se roage în faţa bisericii încuiate adunare arienilor şi adunarea credincioşilor şi la a cărui rugăciune ca cădea lacărul, a acelora să fie biserica. Lacătul a căzut la rugăciunea Sfîntului Vasile şi aşa ortodocşii şi-au redobîndit biserica.

[2] „Cei chemaţi” sau catehumenii erau cei care şi-au exprimat dorinţa de a primi Sfîntul Botez şi se aflau în perioada de iniţiere. Aceştia aveau dreptul să stea doar la o parte a Liturghiei, numită în limbajul liturgic „Lturghia catehumenilor” şi erau obligaţi să iasă din biserică înainte de a începe Sfînta Taină a Euharistiei.

[3] Locul înalt este un tron în altar pe care se aşază doar episcopul.